Investiţiile străine directe (ISD) în economia Republicii Moldova cresc an de an, atingînd nivele similare celor înregistrate în unele state ale Europei Centrale înainte de aderarea la Uniunea Europeana, se arata în studiul „Evoluţia sectorului extern” pe care l-a prezentat recent Johan Mathisen, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Chişinău.
În studiu se spune că, chiar daca volumul ISD pe cap de locuitor în Moldova a atins nivelul altor state din CSI, respectiv $116,4 pentru anul 2007, acest indicator este mult mai mic decit în noile state-membre ale UE. Soldul balanţei de plăţi a revenit la traiectoria iniţiala, cu semnul plus, după depăşirea socurilor externe din 2006. Presiunile exercitate de contul curent rămîn a fi moderate, în pofida creşterii deficitului comercial, compensat pe deplin de fluxurile sporite de capital. A crescut rata acumulării activelor străine, ce reflectă creşterea volumului de investiţii străine.
„Cresterea investitiilor şi a exporturilor sînt în acest an mult mai mari decît am prognozat. Pentru 2007 volumul total al ISD în Moldova va fi de $450 mln.”, a precizat Mathisen. Referindu-se la privatizarea Băncii de Economii, reprezentantul Fondului a declarat că acesta va constitui un subiect aparte în discuţiile pe care misiunea FMI le va purta, în decembrie, cu Guvernul Republicii Moldova.
Lasă un comentariu