Foarte frecvent dacă ar fi să mergi în troleibus auzi multe începuturi de idei cum ar fi: „of,of,viaţa asta rea din Moldova” sau „să mă duc în altă ţară că în Moldova asta este imposibil de trăit” şi altele de acest gen. Da, azi oamenii adesea îşi plîng viaţa şi stare în care se află, adesea îşi exprimă nemulţămirea din cauza diferitelor greutăţi. Straniu, dar oare plecarea peste hotare este soluţia cea mai bună? Sau de ce este atitudinea oamenilor aceasta care este în prezent, oare chiar atît de dură şi grea e realitatea, e viaţa în Moldova?
Şi înainte de ‛89 moldovenii au muncit în străinătate: la sondele libienilor pe şantierile de construcţii din Israel, în Angola etc., peste tot unde au fost şi-au demonstrat profesionalismul. După ‛90 însă, au plecat mulţi – cei supraspecializaţi ori studenţii eminenţi, în aşa –numitul exod al creierilor, dar şi pentru munci solicitante ori pe care occidentalii le refuză. Şi-au călcat pe orgolii şi culeg căpşunile spaniolilor, construesc case iraelienilor, acordă asistenţă medicală calificată britanicilor ori îngrijesc de bătrînii suferinzi şi neputincioşi ai italienilor… Cum moldovenii sunt serioşi, harnici şi dornici de cîştig, multe guverne au încheiat acorduri cu guvernul Republicii stabilind contingente de lucrători care pot munci în ţările respective, lucru ce a încurajat migrarea forţei de muncă. Pe de altă parte, foarte mulţi muncesc ilegal în străinătate. Sate întregi sau golit de bărbaţi ori de femei în puterea vîrstei.
De ce pleacă moldovenii?
Din cauza stadiului în care se află economia Moldovei de azi, a salariilor şi pensiilor de mizerie. Autorii studiului preiau informaţia avansată de analişti economici, potrivit căreia „jumătate din săracii Republicii Moldova nu sunt dintre excluşii sociali (şomeri, bolnavi cronici, persoane cu dizabilităţi) ori semiexcluşi (pensionari); ei sunt oameni care au slujbe stabile, dar atît de prost retribuite încît nu îşi pot acoperi necesităţile elementare de viaţă”.
Cum rezolvarea nu prea se întrevede şi cum nu toată lumea e capabilă şi poate să lucreze în slujba multinaţionalilor, singura scăpare imediată este fuga în afara graniţilor. Dacă aici, pentru un post în agricultură ori în construcţii , cetăţeanu obţine un salariu de subzistenţă, în Occident, pentru aceeaşi muncă prestată, primeşte un salariu care îi permite să trăiască liniştit în ţară între 6-9 luni.
Înstrăinarea celui plecat de acasă
Adaptarea presupune un anumit grad de maturitate şi de echilibru emoţional, pentru că a munci şi a locui în afara ţării tale înseamnă, la urma urmei, un stres deloc neglijabil. Cele mai profunde efec-te apar în plan emoţional, cercetările psiho-sociologice arătînd că persoanele care pleacă în străinătate sunt mult mai predispuse la manifestări nevrotice, mai ales depresive. Mulţi au dificultăţi de readaptare la realitatea moldovenească şi dualitatea sistemelor sociale îi dă pur şi simplu peste cap. Sunt confuzi şi nemulţumiţi: nici în străinătate nu se simt bine, nu se consideră integraţi şi împliniţi, dar nici în ţară nu ar vrea să rămînă, nu văd că ar avea ce face, situaţia economică neschimbîndu-se atît de mult şi de rapid pe cît ar dori. Prin urmare, trăesc un fel de alienare şi nu îşi găsesc locul niciunde.
Divorţuri, familii destrămate
Plecarea unuia dintre soţi atrage după sine separarea, în unile cazuri, întrarea într-o altă relaţie. Depărtarea alterează relaţiile de cuplu, iar dacă soţii nu se înţelegeau nici înainte de despărţirea temporară, cu atît mai puţin se vor înţelege acum, prin corespondenţă sau la reîntregirea cuplului. Sociologii şi psihologii chiar accentuiază faptul că problemele familiare nu apar spontan după plecarea la muncă în străinătate, ci apar în familiile în care aceste probleme existau înaintea plecării. În plus, pe umerii partenerului rămas acasă apasă acum toată responsabilitatea familiei. Se ivesc probleme în gestionarea acestora şi astfel se acumulează frustrări, tensiuni, nemulţumiri. Iar de aici pînă la divorţ şi destrămarea familiei nu mai este decît un pas.
Cum sunt afectaţi copiii
Dorinţa unui cîştig considerabil îi face pe părinţi să treacă pe plan secund copiii, astfel că familii unite, organizate, în care fiecare îşi îndeplinea corespunzător rolul, ajung la dezorganizare şi destrămare. În lipsa afecţiunii şi a supravegherii din partea părinţilor, o parte din aceşti copii dezvoltă tulburări de comportament, încep să absenteze de la şcoală, sunt indisciplinaţi, au rezultate mai slabe la învăţătură. În plus, copiii devin vulnerabili la tentaţiile străzii, întră în anturaje nepotrivite, sunt atraşi spre consumul de droguri, spre comitera de infracţiuni. Pe de o parte, copiii văd în plecarea unuia dintre părinţi sau chiar a ambilor o mai mare libertate de acţiune,posibilităţi sporite de distracţie (pe măsură ce vin şi bani de la părintele cu pricina), dar, pe de altă parte, sunt foarte afectaţi în plan afectiv: în relatările lor despre ceastă experienţă apar fragvent termeni precum singurătatea, dor, grijă, probleme, responsabilităţi, care caracterizează modul în care ei percep lipsa părintelui de acasă. Copiii se simt abandonaţi şi astfel se explică apariţia deviaţiilor de comportament. Copiii au mai mult de suferit cînd ambii părinţi sunt plecaţi, iar cei în grija cărora au fost lăsaţi îi abandonează pur şi simplu. De regulă, părinţii îşi încredinţează copiii unui membru al familiei lărgite, cel mai adesea, bunicilor sau altei persoane, străină de familie.
Lasă un comentariu