Pe data de 27 noiembrie, senatului Universităţii de Stat din Moldova i-a fost prezentat noul conducător. Rector intermediar a fost numit Gheorghe Ciocanu, fost decan al facultăţii de matematică şi informatică, care va exercita această funcţie pînă la efectuarea concursuluide suplinire, conform legislaţiei, a postului de rector al USM. Cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă pentru ceea ce a dus la dezvoltarea Universităţii de Stat din Moldova au fost adresate fostului rector Gheorghe Rusnac, numit recent ambasador al Moldovei în Italia.
Universitatea de Stat din Moldova este considerată cea mai prestigioasă instituţie de învăţămînt superior din ţară. Fondată acum 61 de ani cu doar 4 facultăţi şi circa 500 de studenţi. Are în prezent 13 facultăţi care-şi fac studiile peste 24 000 de studenţi pregătiţi de peste 1300 de specialişti calificaţi. Procesul de învăţămînt aici se efectuiază conform celor mai înalte standarde europene în domeniu. Un aport deosebit în consolidarea şi dezvoltarea acestei instituţii de învăţămînt la evaluat Gheorghe Rusnac care s-a aflat în fruntea universităţii mai bine de 14 ani.
Şefu statului a fost prezent marţi, la întrunirea senatului universităţii, unde a fost prezentat rectorul – interimar – Gheorghe Ciocanu, fost decan al facultăţii de matematică şi informatică, care va exercita această funcţie pînă la efectuarea concursului de sublinire, conform legislaţiei, a postului de rector al USM. Cuvinte de milţumire au fost adresate lui Gheorghe Rusnac, atît profesori, cît şi de studenţi. Succesele lui Gheorghe Rusnac a fost remarcate şi de şeful statului. Vladimir Voronin, preşedintele Republicii Moldova “Cei 14 ani de activitate a lui Gheorghe Rusnac în funcţie de rector al USM coincid, în mare măsură, cu primii ani de independenţă a Republicii Moldova… la dezvoltarea unui sistem educaţional modern şi stabil al ţării”.
Şeful statului şi-a exprimat convingerea că şi în funcţia de ambasador al ţării noastre în Italia Gheorghe Rusnac va activa cu aceeaşi perseverenţă şi dăruire de sine promovînd imaginea ţării noastre pe plan european. Menţionînd intensificării şi aprofundării relaţiilor de colaborare a Republicii Moldova cu Italia ţară membră şi fondatoare a UE, şeful statului a calificat drept extrem de importantă misiune care îi va reveni lui Gheorghe Rusnac în noua funcţie. Iar noului conducător al USM preşedintele i-a dorit să păstreze şi să continue acele bune începuturi puse de fosta conducere.
Gheorghe Rusnac şi-a încheiat mandatul
2 11200730+00:0011bVin, 30 nov. 2007 07:30:33 +000030+00:00 2007 de olimpiada
Publicat în Social | Lasă un comentariu
Arhive
Categorii
Blog Stats
- 2.102 hits
Comentarii recente
Oleg la „Crazy Loop” la Hollywood… Meta
Lasă un comentariu